Skipass inclus!
Bardonecchia – Dolce Vita şi pârtii olimpice!

Bardonecchia, gazda tuturor competiţiilor de snowboard din cadrul Jocurilor olimpice din 2006, este situată lângă Torino, la graniţa cu Franţa. Localitatea este una din cele mai îndrăgite staţiuni de schi ale Italiei şi se mândreşte cu o îndelungată tradiţie în ceea ce priveşte sporturile de iarnă. Deja în 1909 Bardonecchia a fost gazda primului campionat naţionale de schi ale Italiei. Staţiunea s-a format din Rochemolles, Millaures, Melezet şi Les Arnauds, acum cartiere, fiecare cu cultură, artă şi istorie proprie. Există numeroase monumente istorice, cum ar fi biserici, capele şi muzee, iar cei interesaţi de cumpărături şi după-amieze liniştite pot profita de numeroase magazine şi cafenele de pe Via Medail. Zona de schi vă oferă peste 100 km pârtii, cu toate gradele de dificultate şi siguranţă în ceea ce priveşte existenţa zăpezii (altitudini până la 2800 m).

Chiar de-a lungul pârtiilor puteţi găsi numeroase baruri şi restaurante, unde puteţi să vă adunaţi forţele. Odată în vale, diverse cafenele cu terase şi baruri vă invită la Après-Ski. Mai târziu vă aşteaptă restaurantele confortabile cu specialităţi locale şi vin. Cei care mai au energie chiar după o zi de schi, găsesc în Campo Smith un Centru de Fitness complet echipat, printre altele cu saună şi zonă de masaj. În plus există o piscină acoperită, un patinoar, posibilităţi de excursii, tenis, baschet şi volei. Pentru oaspeţii săi, Bardonecchia pune la dispoziţie în „Palazzo delle Feste“ un program variat de spectacole şi evenimente.

Cu skipass-ul "Bardonecchia" aveţi acces ll în total 100 km pârtii şi 23 instalaţii de transport pe cablu pentru un minunat concediu la schi. Toate competiţiile de snowboard din cadrul Jocurilor olimpice de la Torino din 2006 s-au desfăşurat la Bardonecchia: slalom gigant paralel, Boardercross şi Halfpipe. Dar nici pentru schiorii oferta nu este mai prejos. Zona mai mare a domeniului compus din două părţi începe la Campo Smith şi este potrivită atât pentru începători cât şi pentru avansaţi. Pârtiile foarte bine întreţinute oferă, datorită instalaţiilor moderne de zăpadă artificială şi altitudinii, o siguranţă foarte ridicată în ceea ce priveşte existenţa zăpezii. Zona Jaffereau“ (2800 m), situată de cealaltă parte a staţiunii, este foarte îndrăgită de cei cu multă experienţă. Activităţile disponibile aici în afara pârtiilor sunt foarte bune şi, în plus, peisajul este senzaţional!

În zona Bardonecchia vă stau la dispoziţie două posibilităţi de practicare a schiului fond: Plan del Colle, cu 11,5 km pe toate gusturile şi Valle Stretta, unde alţi 10 km îi aşteaptă pe schiori. Diverse cabane de-a lungul traseelor invită la o pauză şi o gustare. Din păcate, cabana „Re Magi“ este des închisă datorită pericolului de avalanşă. În acest caz vă recomandăm „Terzo Alpini“ – vederea asupra peisajului montan este de neuitat!

vezi mai multe

Sejururi din DE ORIUNDE catre Residence Tabor, Bardonecchia, Italia

Verifica tarife si disponibilitate